Cum afectează reglementările guvernului american restaurantele Subway
Fred Deluca, fondatorul Subway, a fost invitat în emisiunea „Squawk on the Street”, transmisă de CNBC.
„Dacă aş fi pornit astăzi afacerea, Subway nu ar fi existat”, spune Fred Deluca, fondatorul celui mai mare lanţ de restaurante din întreaga lume. Unul dintre motive? Reglementările guvernului american afectează business-urile mici, iar acest mediu îi împiedică pe antreprenori să aducă valoare în piaţă.
Fondatorul reţelei Subway a prezentat o serie de o serie de proiecte guvernamentale care degradează mediul de afaceri, inclusiv sectorul francizelor. Exemplele au inclus „The Affordable Care Act” - proiectul preşedintelui Obama legat de serviciile de bază în sănătate - şi creşterea salariului minim.
Despre legea sănătăţii, cunoscută şi sub numele de „Obamacare” , Fred Deluca spune că „reprezintă cea mai mare grijă a francizaţilor noştri, care nu ştiu exact la ce să se aştepte. Toate aceste griji se vor răsfrânge în final asupra consumatorilor.”
Majorarea salariului minim va obliga francizele să crească preţurile produselor întrucât Subway angajează în prezent muncitori cu salariu minim. Deluca spune că este de acord ca valoarea salariului minim să crească, însă consideră că acest proces trebuie să se desfăşoare treptat doarece o creştere abruptă va afecta direct o altă ramură a business-ului, respectiv preţurile.
Fondatorul celui mai mare lanţ de restaurante din lume spune că a primit numeroase cereri pentru franciza Subway. Condiţiile actuale din mediul de afaceri îi determină pe antreprenori să se alăture unor brand-uri stabile, cum este Subway.
Toate facilitățile Subway funcționează ca rețea de franciză. Subway deţine în prezent peste 37.000 de restaurante, în aproape 100 de ţări. Compania a fost înființată în anul 1965, în Connecticut, Statele Unite ale Americii și este cel mai mare lanţ de restaurante fast- food din lume.
Subway în România Subway a intrat pe piaţa românească în aprilie 2012 şi a deschis până în prezent 12 restaurante. În imagine: Subway Upground Pipera |
: |
Restaurantele Subway pot fi găsite în opt locaţii din București: în zona Piața Victoriei, în Sun Plaza, în Upground Business Center din Pipera, în S-Park Business Center din Piața Presei Libere, la parterul magazinului Cocor, în Galeria Comercială Auchan Titan, în zona Crângaşi, în Galeria Comercială Carrefour Orhideea și patru oraşe din țară: în Timișoara, Pitești, Cluj și Iași.
Pentru următorii 4 ani, Subway vizează deschiderea a 40 de unităţi în țara noastră. Investiția totală într-un restaurant, care cuprinde costuri legate de locație, echipament și construcția acestuia poate ajunge la 100.000 de euro. Rumen Radev, un antreprenor cu o experienţă de peste 5 ani în sectorul francizei, este agentul care se ocupă de dezvoltarea reţelei Subway pe piaţa locală.
(E.C.)Vezi catalog
1st Cafe
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
5 to go
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Restaurant, pizzerie
Burger King®
Restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Crazy Bubble
Bazat pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Donuterie
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
FAMOUS WAFFLES
Restaurante cu servire rapidă
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector gastronomie
1st Cafe
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
5 to go
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Restaurant, pizzerie
Burger King®
Restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Crazy Bubble
Bazat pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Donuterie
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
FAMOUS WAFFLES
Restaurante cu servire rapidă
Noutati
Arata tot
Tendințe în piața de francize din Europa
Piața europeană de francize a confirmat o tendință clară în ultimele luni: brandurile nu se extind izolat în diverse țări, ci strategic în...
O franciză pentru viitor
Este franciza Logiscool potrivită pentru tine? Află ce întrebări să-ți pui înainte de a investi. Înainte să faci acest pas, merită să reflectezi...
O oportunitate să alegi franciza potrivită
Dacă vrei să începi o afacere în sistem de franciză, cea mai bună oportunitate este să ajungi la Expo Shop 2006, în perioada 12-15 mai.
O afacere care cucerește piața
Franciza Crazy Bubble este o afacere care s-a dovedit foarte repede a fi profitabilă, după intrarea în România, iar tendința este de dezvoltare,...