Starbucks, grandios și atipic!
Au trecut mai bine de doi ani de când Starbucks a anunțat că va intra pe piața italiană. Recent, prima cafenea a fost deschisă la Milano, într-un format exclusivist.
Întrebarea care s-a pus acum doi ani - dacă americanii vor putea să vândă cafea italienilor - este acum din nou pe buzele curioșilor, deoarece Starbucks a deschis prima cafenea în Italia, în data de 7 septembrie, la Milano. Așa cum se preconiza, opiniile au fost împărțite, astfel că au existat de la milanezi care au spus că "nu ar renunța la cafeaua lor locală și la espresso-ul preferat" până la cei care au așteptat până la două ore pentru a încerca cafeaua Starbucks.
Într-o țară în care există cafenele aproape la fiecare colț de stradă și unde clienții își cunosc adesea cafenelele după nume, Starbucks va trebui, fără îndoială, să depună mult mai multe eforturi pentru a-și atrage clienții. Cu siguranță că sunt conștienți de faptul că există o cultură espresso extrem de puternică în Italia, dar se bazează pe faptul că oamenii doresc mereu ceva nou și că în cafeneaua lor se pot consuma în plus băuturi specifice, rafinate, deși mai scumpe. Cu toate acestea, au fost făcute anumite concesii, astfel că Starbucks nu va avea în ofertă băutura specifică Frapuccino, deoarece aceasta nu este o cafenea tipică Starbucks, ci un format "dedicat cultului cafelei", care ar trebui să atragă pe toți iubitorii de băuturi “negre”. Principalele "atracții" sunt espresso – într-adevăr, în amestecuri rafinate și netradiționale - și cappuccino.
Lanțul american are peste 28.000 de cafenele în întreaga lume, însă cafeneaua din Milano a fost deja declarată una dintre cele mai frumoase. Cafeneaua se află în clădirea magnifică a fostului oficiu poștal din centrul orașului, în piața Korduzio, care se întinde pe 2400 de metri pătrați. Se poate spune că Starbucks a vrut să se prezinte italienilor în "cea mai frumoasă lumină", și acesta este cu siguranță unul dintre motivele pentru care au decis să lanseze acest format exclusivist, care conține o cafenea, o tigaie "la vedere" pentru prăjit cafeaua, un bar și un magazin - un format care poate fi găsit numai în Seattle, unde se află sediul companiei și la Shanghai. O curiozitate o reprezintă colaborarea cu faimosul lanț italian de brutării, Princi, care va colabora cu cafeneaua din Milano.
“Nu am venit în Italia să-i învățăm pe italieni ce este o cafea adevărată. Cafeaua s-a născut aici", spune Liz Muller, directorul departamentului de proiectare, adăugând că spear, în același timp, că cei mai mulți clienți vor fi atrași de aromele variate ale cafelei, care sunt un produs al diferitelor tehnici de prăjire, precum și de ambianța plăcută pe care o oferă noua cafenea.
Italia este cea de-a 78-a piață pentru Starbucks, iar dezvoltarea pe această piață este coordonată, de fapt, de un partener local experimentat, grupul Percassi. Această companie deține licența Starbucks și va fi responsabilă pentru deschiderea și gestionarea ulterioară a cafenelelor din Italia. Următoarea cafenea ar trebui deschisă până la sfârșitul anului tot în Milano și va fi o cafenea clasică Starbucks, cu toate elementele și meniurile clasice.
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector gastronomie
1st Cafe
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
5 to go
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Restaurant, pizzerie
Burger King®
Restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Crazy Bubble
Bazat pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Donuterie
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
FAMOUS WAFFLES
Restaurante cu servire rapidă
Noutati
Arata tot
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
Bucătărie tradițională și inovație
Dacă vrei să ai propria ta afacere, bazată pe bucătăria tradițională dar și pe faclități acordate de ultimele tehnologii, francize Ciorbe și...